„Oameni simpli despre lucruri complicate” este o serie de interviuri cu oameni care lucrează în cele mai diverse domenii, oameni cu care ne întâlnim la fiecare pas, oameni pe care nu-i vedem, dar care ne fac viaţa mai comodă.

Pentru că politicile publice sunt scrise „sus”, pentru cei de „jos”, am decis să aflăm de la oamenii simpli, reprezentanţi ai diferitor profesii, cum legile şi hotărârile celor 16 ministere le influenţează viaţa. Cine sunt ei, ce obiceiuri au, cum gândesc, ce vise aveau când erau mici, dar şi ce opinii şi-au format despre unele subiecte sensibile, încercăm să descoperim în fiecare interviu.

Nume: Ciocan

Prenume: Nina

Vârstă: 50 ani

Localitate: Chişinău

Studii: Colegiul Naţional de Muzică „Ştefan Neaga”, Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice

Ocupaţie: profesoară de muzică (vioară şi pian)

Activează de: 30 de ani

Visa să devină: patinatoare

Cum aţi descoperit pasiunea dvs. pentru muzică? De ce anume pianul şi vioara?

Părinţii au fost cei care m-au îndrumat să frecventez şcoala de muzică din sat. Tatăl şi-a dorit ca toţi cei 3 copii ai săi, 2 băieţi şi o fată, adică eu, să facem muzică. Deci, când eram în clasa a II-a, m-am înscris la şcoala de muzică, la specialitatea Vioară. Concomitent cu vioara, am început a studia şi pianul, ca instrument auxiliar.

Nu eu am ales la ce instrumente să cânt. La înmatriculare am susţinut un examen, iar profesorii mi-au spus că mi s-ar potrivi mai bine pianul şi vioara. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-kruglye-myagkie-igrushki-v-kishineve/

Vă amintiţi prima melodie învăţată de dvs. la pian sau vioară?

Da, îmi amintesc prima piesă cântată la vioară. Se numeşte “7-40 (семь сорок)”. Este o melodie populară evreiască, tristă, dar frumoasă.

Profesorul care m-a învăţat-o era tot evreu de naţionalitate. A fost un om extraordinar. Când am interpretat melodia la primul meu examen, am primit nota maximă, iar profesorul a fost atât de mândru de mine, că m-a luat în braţe şi m-a purtat aşa pe tot coridorul şcolii.

Sunteţi profesoară de muzică deja de 30 de ani. Cum a început activitatea dvs. în acest domeniu?Cum se petrec orele de muzică în şcoala dvs.? 

Aveam 20 de ani, eram anul II la Academia de Muzică. Mi se oferise un loc de muncă la şcoala din sat. Şi am acceptat. Cu timpul, m-am stabilit la Chişinău şi m-am angajat la şcoala muzicală „Maria Bieşu”, unde lucrez şi în prezent.

Tot mai mulţi copii vin să facă muzică în ultima vreme. Acum am un număr mare de copii în grupe – 18, deşi se recomandă ca grupa să fie formată din maxim 12.

O persoană care vrea să însuşească un instrument muzical, cât timp trebuie să aloce acestei activităţi? 

Deşi literatura de specialitate recomandă câte o oră pentru început, pe parcurs 2-3 ore pe zi, eu zic că e binevenit şi mai puţin, dar să fie sistematic, zilnic. Chiar şi 15-30 minute, dar în fiecare zi. Pentru că muzicantul este ca un sportiv, care trebuie să-şi menţină forma fizică, să-şi antreneze permanent muşchii.

La vioară e recomandat să începi studiul de la vârstă fragedă, între 6-8 ani. La 10 ani se consideră deja a fi târziu. E mai complicat de însuşit. Pianul la fel. Dacă copilul e fizic pregătit, dacă degetuţele lui ajung octava, se poate începe a cânta şi la 5 ani. Când sunt mici, copiii sunt foarte flexibili, absorb totul ca un burete. Învaţă foarte uşor şi repede.

Ce vă place în activitatea dvs.? 

Îmi place să cânt la instrumente. Am plăcerea de a preda copiilor, am dragoste faţă de ei. Cu ajutorul muzicii poţi modela sufletul copilului. Poţi să-i cultivi multe calităţi, străduinţa şi dorinţa de a munci. În prezent, copiii nu prea vor să muncească. Dar făcând muzică, ei se obişnuiesc să depună eforturi, ceea ce îi va ajuta pe parcursul vieţii. Muzica e un domeniu unde permanent ești vesel şi încântat. Şi atunci când îţi vezi rezultatele muncii, ai o mare bucurie.

Există deosebiri între şcolile noastre muzicale şi cele din străinătate?

În şcolile de muzică din Moldova există cerinţe stricte, cel puţin în şcoala unde activez. Copiii trebuie să frecventeze toate disciplinele, nu au voie să lipsească nemotivat. Înainte era puţin mai lejer. Acum elevii trebuie să participe şi la activităţi extra-şcolare, cum ar fi ansamblurile populare, ansamblurile de vioară, cor mare, cor mic, orchestre etc. Se face carte foarte bine în şcolile noastre de muzică.

În şcolile de muzică din străinătate e mai democratic. Copiii au multe drepturi. Ei decid dacă vor să interpreteze gama sau nu, dacă vor să cânte această piesă sau nu. Profesorii de acolo trebuie să depună mari eforturi pentru a menţine interesul copiilor. La noi e mai strict. Dacă e de învăţat, păi se învaţă. E un regim mai sovietic: dacă trebuie – trebuie.

Consider că la noi e mai bine. Pentru că dacă acorzi prea multă libertate copilului, el se leneveşte şi îşi pierde capacitatea de a însuşi, de a se concentra. Eu mă strădui să le explic elevilor mei orice detaliu şi importanţa oricărei activităţi pe care o facem, chiar dacă le pare mai plictisitoare. Atunci când copiii înţeleg scopul activităților, le este mai uşor să înveţe.

Cum alegem un instrument muzical bun? Cât costă acesta?

Cele mai bune piane sunt cele germane. Pianele profesioniste, foarte calitative ajung şi la 20 mii de euro. În magazinele noastre am văzut piane noi cu 40-60 mii de lei. De mână a doua pot fi şi mai ieftine, la câteva sute de euro.

Viorile cele mai bune sunt cele italiene: Stradivarius, Guarneri, Amati. Şi meşterii noştri contemporani fac viori bune. Pe piaţa noastră sunt viori chinezeşti şi româneşti. Le recomand copiilor să cumpere româneşti, deşi sunt un pic mai scumpe decât cele chinezeşti. Sunt lucrate mai bine şi au un sunet mai calitativ.

Cele chinezeşti costă 2500 lei, iar cele româneşti – 4 mii de lei. Astea sunt viori pentru studiu, neprofesioniste. Cele profesioniste ajung şi la 2 mii de euro.

Cine însuşeşte mai uşor un instrument muzical, fetele sau băieţii?

Se ştie că fiziologic fetiţele se dezvoltă mai devreme. Asta se reflectă şi în procesul de instruire. Fetele sunt mai rapide, mai agere atunci când învaţă a cânta la un instrument. Poate mai harnice şi mai rezistente.

Şi la vioară, băieților le vine mai greu să manevreze instrumentul cu mâinile. Dar, deşi ei obţin aceste rezultate mai târziu, acestea sunt mai stabile, mai profunde, mai calitative. Fetele învaţă repejor şi pe parcurs se relaxează.

Participaţi cu elevii dvs. în concursuri muzicale naţionale, internaţionale? Aveţi elevi care s-au remarcat cu rezultate bune în concursuri?

Ne străduim să participăm la toate concursurile naţionale care se organizează, şi, dacă ne permitem, şi la cele internaţionale. În afara concertelor organizate regulat în cadrul şcolii, de Ziua Muzicii, de Mărţişor, concerte de clasă sau de totalizare, evoluăm cu copiii şi la concerte din afara şcolii.

În noiembrie 2015, o elevă de-a mea de la vioară, din clasa a 5-a, a evoluat la un concurs în România, la Piatra-Neamţ. A obţinut locul II. Asta a fost prima mea experienţă cu participarea elevilor mei în concursuri de peste hotarele ţării. Fetiţa s-a poziţionat pe locul III în concursul muzical „Antonina Lucinschi”, iar la concursul municipal „Roşu, galben şi albastru”, organizat anual, a luat bursa Primăriei.

Deşi nu am printre foştii elevi artişti renumiţi, vedete, mă bucură faptul că mulţi dintre discipolii mei şi-au continuat studiile muzicale.

În opinia dvs., sunt apreciaţi tinerii noştri talentaţi? Oferă statul careva premii, oportunităţi pentru susţinerea lor?

Din păcate, statul nu face multe pentru tinerii noştri muzicieni. Nu finanţează nici măcar participările acestora în concursuri. Taxa de participare, cazarea, drumul – totul este din contul părinţilor.

Înainte, la concursul republican de muzică, unde participă toate şcolile de muzică din republică, se dădeau premii băneşti. Acum doar diplome, chiar pentru locurile de frunte. Participă copii foarte buni, talentaţi. Poate vin de departe, din nordul ţării, din sudul ţării. Cheltuiesc bani pe drum, se cazează aici şi la sfârşit se aleg cu o foaie de diplomă.

Mai bine stau lucrurile în concursul municipal organizat de Primărie, pe care l-am menţionat – „Roşu, galben şi albastru”. Aici participă doar şcolile de muzică din municipiu. Indiferent de locul pe care îl ocupi la acest concurs, devii bursierul Primăriei pe parcursul unui an. Bursa de 100 de euro se oferă o dată pe an, de obicei, cu ocazia Hramului Oraşului. Şi profesorul care a pregătit premiantul primeşte circa 600 de lei.

În ultimii ani se organizează tot mai multe concursuri muzicale, private, însă nici aici câștigătorii nu sunt răsplătiţi pe măsură. De exemplu, concursul „Zlata Tcaci” oferă premii gen player muzical, căşti. Bani nu se dau.

Cu toate acestea, ştiu că toţi fiii dvs. au studiat muzica.

Eu am decis pentru ei, să facă muzică. Toţi cei 3 băieţi ai mei au studiat şi pianul, şi vioara. Nu regretă niciunul. Chiar dacă Mircea, băiatul mijlociu, a întrerupt după o perioadă studiile muzicale, acum îi pare rău.

Ce artist autohton preferaţi? Dar internaţional?

Dacă să vorbesc de artişti-interpreţi autohtoni, e violonistul Ilian Gârneţ, absolvent al liceului Ciprian Porumbescu. Este interpret al Sălii cu Orgă. Dintre compozitori îmi place muzica lui Boris Dubăsarschi. Are atâtea piese frumoase pentru copii. Mai sunt şi cei care, din păcate, nu mai sunt în viaţă: Ştefan Neaga, Eugen Coca, Nicolae Lungu.

Dintre cei străini îmi plac George Perlman – compozitor evreu, Gianluca Curci – italian. I-am descoperit recent, explorând Internetul. Până acum nici nu auzisem de ei. Am preluat piesele lor şi la ore, iar copiilor le place să le înveţe.

Ce sfaturi le-aţi da tinerilor care vor să-şi facă o carieră în muzică?

Să înţeleagă ce vor de la viaţă. Să fie harnici, să depună eforturi, să aloce timp pentru repetiţii, să muncească. Studierea muzicii necesită foarte mult efort.

Şi să vrea să dăruiască. Un muzicant adevărat dăruieşte, cântă pentru cineva. Nu este muzicant cel care cântă doar pentru el.

Studierea unui instrument muzical e necesară tuturor copiilor, indiferent dacă în viitor vor deveni sau nu muzicieni profesionişti. Aceasta ajută mult la dezvoltarea intelectuală, spirituală şi morală a copilului. Şi le spun tuturor părinţilor să-şi îndemne copiii să facă muzica. Muzica dezvoltă acea parte a creierului care altfel ar rămâne nedezvoltată.

Dacă aţi fi ales o altă profesie, care ar fi aceasta?

Medic. Ca şi muzicantul, medicul tratează. Medicul ajunge la inima omului, la ceea ce îl doare. Şi dacă în domeniul muzical poţi trata cu muzica, în calitate de medic tratezi cu ajutorul cunoştinţelor medicale, cu un cuvânt bun, cu o alinare. Îmi place foarte mult să interacţionez cu oamenii şi îmi place să dăruiesc.

Câteva cuvinte cu care asociaţi muzica.

Viaţa însăşi. Nietzsche spunea că fără muzică, viaţa ar fi o eroare. Şi sunt de acord. Muzica e parte integrantă a vieţii. Frumosul, dragostea, pacea.

Piesa „Melodies of life” din desenul animat „Final Fantasy”, interpretată la vioară de Nina Ciocan şi fiul ei, Ionuţ Ciocan, cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, 15 ianuarie 2016: