„Oameni simpli despre lucruri complicate” este o serie de interviuri cu oameni care lucrează în cele mai diverse domenii, oameni cu care ne întâlnim la fiecare pas, oameni pe care nu-i vedem, dar care ne fac viaţa mai comodă.

Pentru că politicile publice sunt scrise „sus”, pentru cei de „jos”, am decis să aflăm de la oamenii simpli, reprezentanţi ai diferitor profesii, cum legile şi hotărârile celor 16 ministere le influenţează viaţa. Cine sunt ei, ce obiceiuri au, cum gândesc, ce vise aveau când erau mici, dar şi ce opinii şi-au format despre unele subiecte sensibile, încercăm să descoperim în fiecare interviu.

Nume: Şvedcenco

Prenume: Anna

Vîrstă: 35 ani

Localitate: Chişinău

Studii: Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea de Drept

Ocupaţie: îngrijitor de cai, şef secţie „Clubul tinerilor biologi” din cadrul Grădinii Zoologice

Visa să devină: veterinar

Cum aţi ajuns să fiţi îngrijitor de cai? De ce anume cai?

Asta era visul meu din copilărie. De mică îmi plăceau caii. Chiar am făcut şi lecţii de hipism.

Aveam 13 ani cînd am venit la Zoo să ajut la îngrijirea animalelor. Dar dintre toate animalele, caii m-au atras cel mai mult. Şi aici am rămas.

Nu pot explica de ce îmi place acest animal. E ceva la nivel subconştient. Au ceva deosebit caii, sufletul lor, dorinţa de a intra în contact cu oamenii. Sunt gata să dea mai mult decît le ceri, chiar dacă este în detrimentul lor. Sunt animale sincere, nu sunt linguşitoare. Adică dacă calul nu te place, el nu se va preface că te place. Nu te place şi gata.

La grădina Zoo este o atmosferă specifică: alt aer, alţi oameni, alte activităţi. Poate nu există acele activităţi, acel drive la care mulţi visează. Lucrătorii de aici au un ataşament deosebit faţă de animale. Parcă suntem o familie. Este o altă viaţă, diferită de cea din afara Grădinii.

În ce constă activitatea dvs.?

Ca şef de secţie sunt responsabilă de toată activitatea ce ţine de îngrijirea cailor. Urmăresc ca animalele să fie hrănite la timp, plimbate, spălate, în încăperile lor să fie făcută curăţenie etc. Trebuie să pot face tot ce fac subordonaţii mei, pentru ca în orice moment să-i pot înlocui.

Lucrez aici de 15 ani, din 2000.

Cîţi îngrijitori de cai lucrează la grădina Zoo?

Suntem 6. Eu ca şef de secţie, 2 antrenori şi 3 laboranţi. Fiecare din noi îşi are responsabilităţile sale: cineva face curat, cineva hrăneşte caii, altcineva îi spală etc. Dar cînd e cazul, îndeplinim şi activităţile altora. Suntem o echipă unită.

Cum decurge o zi de muncă?

Începem la ora 8.00. Cum aud că se deschide uşa, caii se trezesc deodată şi încep a necheza. Toţi absolut ne salută, fiecare în felul său: unii lovesc cu copita în portiţă, alţii scot capul afară. Începem cu verificarea, dacă toţi s-au trezit, dacă toţi sunt bine. Îi hrănim. După care îi scoatem la plimbare. Caii nu sunt animale statice, nu poţi să-i ţii mult timp într-un spaţiu închis. Mai ales cît afară e cald şi bine, ne străduim să-i plimbăm cît mai des.

Desigur că şi printre cai se leagă relaţii de prietenie. Fiecare cal îşi alege un prieten sau doi, sau chiar 7, cu care se plimbă. Alţii invers, sunt mai singuratici. De obicei, aşa sunt femelele mai în vîrstă, băbuţe le zic eu (zîmbeşte). Preferă să se plimbe singurele.

Încheiem ziua de muncă la ora 19.00, cu cina. Apoi îi lăsăm să meargă la culcare.

Cîţi cai sunt la Zoo? Ce specii aveţi?

În principiu avem cai de călărit. 17 la număr – 12 cai mari şi 5 pony.

Am început cu specii mai simple. Treptat, prin schimb sau prin înmulţire am adunat o colecţie destul de specială: rasa de Edinburgh, Orlov, de Ungaria, rase cehe. Grădina Zoologică cumpără cai de pe loc, din Moldova. Cel mai recent am primit cai anul trecut, prin schimb cu clubul de hipism „Sparta”. Un căluţ de 2 ani, de rasa Edinburgh. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-vozdushnye-shary-s-nadpisyu-v-podarok-v-kishineve/

Noi alegem caii după caracterul lor, nu după specie. Calul trebuie să fie sociabil, prietenos, blînd, să se comporte bine cu oamenii, în special cu copiii.

Caii au şi un nume?

Unii cai au deja nume cînd sunt aduşi. Unora le punem noi nume. Avem Pobeg, Bankir, Gotica, Rapsodia, Atlas, Rumiko. Numele fiecărui cal este scris la căsuţa lui.

Pe lîngă numele de bază, caii au şi porecle date după caracterul lor sau de copiii care vin la noi să facă lecţii de hipism. De exemplu, căluţul Grimm este Grişa. Lui Pobeg îi mai spunem şi Serioja, pentru că e suriu. Gotica are porecla Goşa, iar Rapsodiei îi zicem şi Sonia.

Există o regulă după care se dau nume cailor. Prima literă a numelui trebuie să fie prima literă din numele mamei căluţului, iar mijlocul numelui trebuie să conţină litera iniţială din numele tatălui său. De exemplu, dacă mama calului este Tisa, iar tatăl Budulai, căluţul lor se va numai Timberlina.

Ce vîrste au caii? Care este vîrsta maximă pînă la care poate trăi un cal?

Vîrstele sunt diverse. Majoritatea sunt deja bătrîori, peste 15 ani. Unii au şi 23, 25 ani. Acum ne străduim să creştem o generaţie nouă de cai. Avem deja 2 căluţi tineri, planificăm pe viitor încă 2.

Vîrsta maximă pe care o poate atinge un cal este de 25 ani, dacă este întreţinut în condiţii bune. În Cartea Recordurilor este înscris calul Billy, care a trăit 63 de ani. Dar astea sunt excepţii unice.

V-aş spune că un cal este călărit mai uşor dacă este mai în vîrstă. Pentru că odată cu vîrsta, calul devine mai calm. Un cal tinerel este mai periculos. Este mai energic, mai vesel, mai grăbit, ceea ce poate duce la accidentări.

Cum sunt hrăniţi caii? Ce mîncare le place cel mai mult?

Caii au un stomac foarte mic. De aceea, îi hrănim în porţii micuţe, dar mai des – de 7 ori pe zi. Meniul include 3 mese de bază cu cereale (ovăz), 3 mese suplimentare cu fîn şi o porţie asorti de legume: morcov, sfeclă.

Seara le dăm cea mai mare porţie de fîn. Avem un registru cu instrucţiuni privind cantităţile şi tipurile de mîncare potrivite pentru cai. Dar mai consultăm literatură suplimentară. Uneori probăm noi tipuri de mîncare, desigur la indicaţia veterinarului. De exemplu, 2 săptămîni la rînd adăugăm în mîncare unt şi monitorizăm dacă le prieşte, dacă le place.

Vizitatorii au voie să hrănească animalele?

Îi rugăm insistent pe vizitatori să nu hrănească caii. Ei se supără, dar mulţi nu ştiu că asta le face rău la stomac, iar de la anumite produse pot face alergie. De exemplu, caii iubesc mult varza, cartofii, dulciurile, dar astfel de produse le sunt interzise. Desigur că în porţii mici nu le face rău. Dar de unde poate şti un vizitator cu ce şi cît l-a hrănit pe cal vizitatorul anterior?

Deşi în popor există fraza „sănătos ca un cal”, în realitate caii sunt fiinţe foarte sensibile. Ca nişte copii mici.

Cum trebuie să fie încăperea unde stau caii? Ce standarde există?

Boxa fiecărui cal trebuie să aibă minim 9 metri pătraţi. Ideal este 12 metri pătraţi. În boxă trebuie să existe o iluminare bună, pe jos se pun paie uscate sau rumeguş care sunt curăţate şi împrospătate periodic. Cu cît sunt mai groase şi mai moi, cu atît mai bine. Pentru că obiectele dure duc la suprasolicitarea tendoanelor calului.

Facem curăţenie de 2 ori pe zi, deoarece caii stau totuşi mult timp în căsuţele lor. Şi aici trebuie să fie o circulaţie bună a aerului, să fie curat, proaspăt şi comod. Boxa trebuie asigurată mereu cu apă potabilă. Depunem multe eforturi să asigurăm aceste condiţii.

Cît costă, în medie, un cal?

Un cal poate fi cumpărat de la ţară cu 10 mii de lei. Unul micuţ, simplu. Dacă vreţi un cal mai mare, mai comod de călărit, preţul începe de la 2000 de euro. Dar să ştiţi că vă costă mai mult nu atît calul, cît întreţinerea lui.

În Grădina Zoologică se desfăşoară careva activităţi cu participarea cailor?

Dăm cai în chirie cluburilor de hipism sau doritorilor de a-i călări o anumită perioadă. Desfăşurăm lecţii de hipism cu copiii, începînd cu vîrsta de 12 ani. Avem antrenor special care îi învaţă să călărească. Sunt cai potriviţi pentru copii mai mici, alţii pentru oameni maturi. Caii, ca şi oamenii, au caracter, au personalitate, deprinderi.

Lecţiile de călărie se fac de 3 ori pe săptămînă şi costă 500 de lei lunar. Pe timp de vară avem grupe mari, de pînă la 24 de copii.

Un mai mare accent punem pe educarea la copii a iubirii faţă de animale. Am citit un studiu precum că copiii, în special fetiţele, încep a iubi caii în perioada 6-12 ani. Ele se inspiră fie din poveştile cu prinţese, fie din desene animate. În această perioadă, de obicei, şi vin să se înscrie la cursuri de hipism. Unii din ei, devenind maturi, continuă să se ocupe cu hipismul, alţii renunţă. Sau chiar dacă renunţă, cel puţin îşi cumpără un cal cînd sunt mari. Iubirea faţă de cai nu dispare uşor.

Cum trebuie să fii echipat pentru călărie?

Cele mai importante elemente sunt încălţămintea şi casca. Încălţămintea trebuie să fie comodă, fără tocuri, ca să nu se blocheze în scăriţe (sprijinul pentru picioare în timpul călăriei). Ai nevoie şi de pantaloni comozi. Există pantaloni speciali care facilitează şezutul în şa. În partea de sus a corpului ar fi bine să aveţi haine subţiri, care accentuează spatele, umerii, postura.

În lumea hipismului este un obicei curios. Persoana care a căzut de pe cal trebuie să aducă antrenorilor un tort. Se consideră că pînă nu aduce acest tort, va continua să cadă de pe cal. Dar asta nu e adevărat. Chiar dacă aduce tortul, există probabilitatea să mai cadă (rîde). Desigur că niciodată nu trebuie să dai vina pe cal pentru căderi. Omul trebuie să analizeze mereu unde a greşit. Deoarece calul face tot ce-i cere omul, nimic altceva.

La ce proceduri de îngrijire, controale sunt supuşi caii?

Obligatoriu îi spălăm, le facem manichiura şi pedichiura (rîde), precum şi efectuăm controale medicale periodice.

Cailor le place mult baia. De obicei, îi spălăm cînd este cald afară. Cînd e frig, doar îi curăţăm. Există şamponuri speciale pentru ei, spray-uri. Îi săponim cu buretele, apoi îi clătim. Principalul e să nu le nimerească apă în urechi, pentru că nu le place. Sigur că trebuie să-i obişnuieşti cu apa de mici. Pentru că la început se tem de băiţă, de apă, dar cînd se obişnuiesc, le place mult.

Cîndva mergeam vara cu caii la iazul de la Botanica. Tare le mai plăcea să înoate, să se tăvălească prin noroi, prin nisip. Să vedeţi ce bucurie aveau. Asta e tare amuzant.

O dată sau două ori pe lună le facem manichiura, adică le tocim copitele. De 4 ori pe an le facem vaccinuri împotriva paraziţilor intestinali, de 4 ori pe an dăm analiza de sînge. Periodic le schimbăm potcoava copitelor.

S-a întîmplat vreodată ca un cal să evadeze din Grădina Zoo, să se piardă?

De la noi nu fuge nimeni, pentru că teritoriul e îngrădit. Dar am avut cazuri cînd poliţia ne-a adus cai care hoinăreau prin oraş fără stăpîn. Unul a fost adus de Paști, de aia i-am pus numele Paşa. Stăpînul nu s-a mai găsit, aşa că a rămas la noi.

În Moldova există instituţii care oferă cursuri de hipism?

Iniţial era doar Şcoala Republicană Specializată de Hipism şi Pentatlon Modern, cea de la Poşta Veche. Acum avem şi Federaţia moldovenească de hipism, care organizează anual campionate naţionale de hipism.

La Budeşti este un club de hipism „Sparta”, iar la Bălţi – clubul „Impuls Club”.

Aţi participat la concursuri internaţionale de hipism? Ce v-a impresionat cel mai mult?

Am fost în Franţa la întreceri de hipism internaţionale. Am rămas şocată cînd am văzut ce diferenţă este între concursurile lor şi ale noastre. O altă lume a hipismului. Totul este la un alt nivel: organizarea, echipamentul, manejurile, caii, atitudinea oamenilor faţă de animale. Concursul este asemănător cu Jocurile Olimpice. Chiar şi maşina care transportă caii este aşa de frumoasă. Seamănă cu un mini-orăşel pentru ei şi este dotată cu toate de ce au nevoie căluţii.

Ce dificultăţi întîlniţi în activitatea dvs.? De ce aţi mai avea nevoie la Grădina Zoo?

Nu avem un manej acoperit. Asta e problema nr.1. De aceea, suntem nevoiţi să întrerupem lecţiile de hipism pe timp de iarnă. Cum am mai spus, caii se îmbolnăvesc imediat pe timp ploios sau cînd e frig. Nu avem resurse financiare destule să-l construim.

O altă problemă este şi lipsa rumeguşului care este pus pe podeaua boxei în care stă calul, pentru a-i fi comod. Folosim acum brichete şi paleţi, dar nu sunt atît de bune ca rumeguşul.

Se pot ataşa caii de om? Aţi avut situaţii cînd nu v-au recunoscut, au încercat să vă atace?

Sigur. Ei toţi mă iubesc mult. Caii, în genere, sunt nişte animale care se ataşează de oameni. Desigur că noi vrem să credem că calul ne recunoaşte. Dar cercetătorii au demonstrat că ei reacţionează doar la acea persoană care le aduce mîncare. Eu nu vreau să cred asta, deşi ştiu că este adevărat (zîmbeşte). Şi cred că calul meu mă recunoaşte dintr-o mulţime. Şi nu-şi permite obrăznicii pe care şi le permite cu alţi oameni, pentru că ştie la ce se poate aştepta de la mine.

Sunt cazuri cînd calul încearcă intenţionat să domine omul. Caii sunt animale de turmă, iar în turmă există ierarhie. Şi de aceea, mai devreme sau mai tîrziu, calul încearcă să fie mai superior decît stăpînul său. Această tendinţă  trebuie ţinută sub control. Dacă îi permiţi o dată, două ori să facă ce vrea, calul înţelege că îşi poate face de cap. Antrenorul, stăpînul trebuie să-i stabilească anumite limite de comportament. Asta nu înseamnă că trebuie să baţi calul, dar poţi să-i explici prin alte moduri. De exemplu, prin limbajul corpului. Uneori e destul doar să iei o poziţie mai solidă, mai agresivă în faţa lui. Alteori trebuie să-l atingi puţin cu cotul sau să strigi un pic.

Cum s-a schimbat numărul vizitatorilor pe parcursul anilor?

Acum sunt mulţi vizitatori. Şi am impresia că pe parcursul anilor cifra lor creşte. De obicei, cei mai mulţi copii vin să se înscrie la sfîrşitul anului şcolar, pe timp de vară. Şi toamna sunt mulţi doritori de a face lecţii de hipism.

Avem vizitatori permanenţi. Unii vin şi cu bunătăţuri pentru cai. Şi-au ales un cal al lor, preferatul lor, de care mereu întreabă, îşi fac griji pentru el.

Ce momente din activitatea dvs. v-au marcat, v-au rămas în memorie?

Sunt multe care m-au marcat. Din cele hazlii ţin minte primele perioade, cînd încă nu aveam experienţă. Am urcat pe un cal şi cînd a luat-o la fugă prin pădure, nu-l puteam stăpîni. Credeam că acolo mi-i sfîrşitul (rîde).

Dar cel mai emoţionant cred că este să participi la naşterea unui căluţ nou.

Sigur că sunt şi momente triste. Cînd moare un cal. E tare greu să accepţi asta, anume faptul că nu poţi face nimic să-l salvezi, că eşti neputincios.

Cum caracterizaţi serviciile veterinare de la noi?

Specialiştii sunt foarte buni, dar nu avem tehnică modernă, performantă. Din păcate, în Moldova nu este posibil de operat un cal la stomac. Nu dispunem de aparatajul necesar. De aceea, suntem foarte atenţi cu ce-l hrănim, pentru că, în caz contrar, poate să moară din imposibilitatea de a fi tratat prin operaţie.

Ce atitudine aveţi faţă de vînătoare?

Eu sunt vegetariană şi evident că am o atitudine foarte negativă faţă de vînătoare. În principiu, omul distruge tot acolo unde apare. Nu înţeleg, chiar există aşa puţine ocupaţii, modalităţi de relaxare, de adrenalină, că ajungi să ucizi acel animal? Poate unele argumente aduse de vînători au o bază oarecare, dar eu nu le accept.

Ce animale aveţi acasă?

Am acasă o pisică. Cînd eram mai mică aveam şi papagali, şi cîini. Sărmanii mei părinţi (rîde). Acum am de toate la grădina zoologică.