Experţii despre trecerea CNA în subordinea Parlamentului: A fost votată netransparent

Experţii Centrului de Analiză şi Prevenţie a Corupţiei (CPAC) consideră că proiectul de lege care prevede ca Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) să fie subordonat Parlamentului a fost adoptat fără a asigura transparenţa.

Aceştia menţionează că documentul a fost adoptat de către deputaţi la doar o zi după înregistrarea proiectului în Parlament. Astfel nu a fost respectată legea, care prevede un termen minim de 15 zile de la înregistrare până la examinare şi votare, pentru ca deputaţii să se poată expune asupra documentului. Наши партнеры: https://cadourionline.md/sub/kupit-myagkie-igrushki-sobaki-v-kishineve/

Mai mult, cei de la CPAC susţin că proiectul nu a fost avizat nici de Guvern, nici de comisiile parlamentare, şi nici de Direcţia juridică a Secretariatului Parlamentului.

 

Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei: Reforma CNI – o restanţă cronică

Reforma Comisiei Naţionale de Integritate rămâne a fi o restanţă cronică a instituţiilor statului. Adoptarea mai multor legi ce ţin de activitatea Comisiei a fost amânată, ceea ce duce la eşecuri în domeniul combaterii corupţiei.

La această concluzie au ajuns experţii Centrului de Analiză şi Prevenire a Corupţiei (CAPC), după ce au monitorizat modul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE în perioada august-decembrie 2015. Rezultatele monitorizării au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă organizate miercuri, 27 ianuarie 2016.

Însă tergiversarea reformării CNI nu este unica restanţă a autorităţilor RM. Potrivit expertului CAPC, Mariana Kalughin, în perioada raportată nu au fost realizate un şir de activităţi prevăzute în Acord, în particular ce ţin de măsurile privind prevenirea spălării banilor, de elaborarea unei noi strategii naţionale anti-corupţie, întrucât termenul de implementare a strategiei existente a fost epuizat (2011-2015).  Nu a fost revizuit nici Codul penal în ce priveşte incriminarea actelor de corupţie, după cum fusese planificat în planul de acţiuni.

„O problemă în justiţie este şi numărul mare al cauzelor penale încetate în raport cu cele iniţiate. În 2015 au fost încetate 407 cauze din 662, mai mult de jumătate. E o problemă mai veche, pe care o remarcăm anual, ce trezeşte semne de întrebare referitor la eficienţa CNA şi CNI”, a remarcat Mariana Kalughin.

 

Se actualizează…

Monitorul Oficial