Rînduri alese despre Moldova și SUA dintr-un interviu recent pentru Ziarul de Gardă.

— Care crezi că este cel mai frecvent motiv ce îi determină pe oameni să plece din Moldova?
— Chiar dacă majoritatea moldovenilor au plecat pentru a câştiga un ban, totuşi cred că fiecare are motivele sale. Cred că moldovenii au nevoie de o speranţă pentru ţara lor, de încredere că Moldova va reuşi să devină un plai al bunăstării. Omul îşi lasă familia, rudele, prietenii şi pleacă până în alt capăt al pământului după câştig numai dacă nu mai speră să dobândească acest câştig acasă.
Personal am simţit o scânteie de speranţă şi încredere pentru Moldova în timpul evenimentelor din 7 aprilie 2009, dar pentru mine scânteia s-a stins încă înainte de a deveni o flacără de lumină.

— Pentru un cetăţean, care dintre servicii sunt diferite în R. Moldova şi în SUA şi care ar trebui schimbate aici fundamental?
— A compara Moldova cu SUA e ca şi cum ai compara planetele Jupiter şi Pluto, două lumi total diferite, deşi situate în acelaşi sistem solar. Dacă e să vorbim despre schimbările fundamentale care ar trebui să se producă în Moldova, desigur acestea ar viza economia, justiţia, corupţia, drepturile omului, sistemul social, remunerarea muncii şi multe, multe altele, însă toate acestea au o problemă comună: atitudinea şi respectul între oameni.
Americanii se respectă reciproc şi întotdeauna au o atitudine pozitivă faţă de oameni. Dacă doi necunoscuţi ajung să se privească ochi în ochi pe stradă, neapărat se vor saluta. Dacă cineva te-a atins din întâmplare într-un local public, neapărat va spune «I’m sorry!». Oricine lucrează cu oamenii, fie vânzător, funcţionar public sau simplu şofer de autobuz, neapărat va zâmbi şi va spune «Thank you!» de fiecare dată când are ocazia. Chiar şi în cele mai stresante şi neplăcute situaţii, americanii încearcă să-şi păstreze calmul şi atitudinea pozitivă.
Moldovenii au nevoie de o doză de omenie. Dacă vor începe să se respecte reciproc şi să aibă o atitudine pozitivă unul faţă de altul, multe lucruri se vor schimba de la sine. Rândurile infernale din instituţiile de stat vor deveni o experienţă mai agreabilă, relaţiile între sectorul privat şi autorităţi vor fi mai constructive, iar viaţa omului de rând va deveni mult mai plăcută.

— Cum ai descrie tinerii profesionişti din Moldova la această etapă?
— În Moldova sunt mulţi tineri cu potenţial excelent şi dorinţă de afirmare. Cu toate acestea, marea majoritate a celor cu studii universitare nu sunt pregătiţi pentru activitatea de muncă. Lucrez la o agenţie web şi în permanenţă căutăm programatori talentaţi, ceea ce este foarte greu. Majoritatea absolvenţilor cu care am interacţionat nu cunosc niciun limbaj de programare, nu ştiu procesele de lucru într-o agenţie web şi sunt foarte confuzi relativ la ce ar vrea să facă în viaţă. Trebuie să investim timp şi resurse pentru a pregăti şi a integra un tânăr profesionist în companie, ceea ce poate dura până la jumătate de an.
În plus, există o diferenţă enormă între tinerii moldoveni şcoliţi în ţară şi cei din Occident. Universităţile din Vest pregătesc specialişti pentru activitate practică, cultivă simţul responsabilităţii şi dezvoltă abilităţi profesionale.

— Ce domenii profesionale trebuie dezvoltate în Moldova?
— În lipsa resurselor naturale, Moldova trebuie să valorifice potenţialul său intelectual. Cred că în momentul de faţă cel mai important domeniu în Moldova trebuie să fie educaţia/învăţământul. Educaţia e reţeta de succes a Japoniei, a Coreii de Sud şi a Finlandei, dar aceasta e o investiţie pe termen lung şi politicienii din Moldova nu sunt deloc interesaţi de astfel de investiţii.
În contextul globalizării statul ar trebui să încurajeze tinerii să studieze tehnologiile informaţionale, să devină programatori iscusiţi şi specialişti de clasă internaţională. Moldova poate şi ar trebui să devină o oază tehnologică a Europei de Est, dar aceasta e o soluţie de durată mai scurtă, adică pentru vreo 20—50 de ani.
Pe termen lung, soluţia moldovenilor este inovaţia. Trebuie să devenim o societate de exploratori şi creatori. Deja avem mai mulţi tineri moldoveni care au devenit oameni de succes prin inovaţie.

— Ce crezi că e important în educaţia unui copil? Ce ai schimba, dacă ai schimba, în tradiţiile familiilor moldoveneşti, referindu-ne la educaţie?
— Nu am o mare experienţă în educaţia copiilor, dar deja ştiu că copilul are nevoie de timp şi atenţie permanentă. Orice relaţie sănătoasă necesită investiţie de timp şi afecţiune, cu atât mai mult aceasta este valabil în educaţia unui copil.
Copiii din Moldova au nevoie de mai multă atenţie din partea părinţilor. Uneori se creează impresia că părinţii şi copiii trăiesc vieţi paralele, care se intersectează doar în rare ocazii, cum ar fi seara, la cină, sau de sărbători. De prea multe ori copiii sunt lăsaţi să fie educaţi de rude, prieteni sau chiar de stradă. Iluzia bunăstării a pervertit adevăratele valori ale familiei, astfel părinţii se mint singuri pe ei crezând că, plecând după bani, îşi vor putea ajuta copiii, pe când, de fapt, îi lasă în voia sorţii. Banii nu pot înlocui dragostea şi atenţia părintească.

— Cum a fost în Moldova să fii exponent al unei biserici diferite de cea majoritară, Biserica Ortodoxă?
— Nu am avut probleme cu Biserica Ortodoxă şi nici cu reprezentanţii ei. La un moment dat lucram într-un consiliu interconfesional şi comunicam zilnic cu preoţi şi reprezentanţi ai ambelor mitropolii ortodoxe din Moldova. Am avut relaţii foarte bune atât cu unii, cât şi cu alţii.
Cele mai neplăcute situaţii le-am avut cu oameni care se pretind a fi ortodocşi, dar pentru care viaţa de credincios se rezumă la participarea ocazională la botezuri, cununii, înmormântări şi la sfinţit pasca o dată pe an. De regulă, aceşti pseudo-credincioşi gândesc în stereotipuri, divizează oamenii în ai noştri şi ai lor, şi îşi simt ameninţată credinţa lor inexistentă.

— Ce crezi că trebuie să cunoască copiii tăi despre Moldova? Vor vorbi româna sau engleza?
— Nathan va şti destul de multe despre Moldova şi sper să îndrăgească cultura, mâncarea şi folclorul moldovenesc. Le voi spune istoria autentică a acelui meleag, că a fost ocupat cu forţa de Imperiul Ţarist în 1812, că a revenit acasă în 1918, că iarăşi a fost ocupat de Imperiul Sovietic în 1940, şi că în 1991 nu a avut parte de oameni puternici care să înfăptuiască unirea. Sper să urmărim împreună evenimentele din Moldova şi să punem ţara la cale împreună. Sper.
Nathan e american, va vorbi şi va gândi în engleză. Din moment ce trăim în această ţară, e inutil şi chiar prosteşte să ne împotrivim şi să insistăm să gândească şi să vorbească româneşte. Oricum, acasă întotdeauna va vorbi româneşte. Sper să avem destulă dorinţă şi timp să-l învăţăm să scrie şi să citească româneşte. Ne gândim să-l învăţăm şi rusa, dar nu ştiu cum vom reuşi.

— Cum ar putea fi ales preşedintele R. Moldova?
— Chestiunea alegerii preşedintelui R. Moldova e doar vârful aisbergului problemelor politice moldoveneşti. Tind să cred că problema esenţială este incapacitatea moldovenilor de a se autoguverna. Încerc să arunc această idee din capul meu, dar revin la ea destul de des, mai ales în ultimii ani.
În 2004 am avut ocazia să învăţ un semestru într-un colegiu din Letonia şi am studiat un pic scena politică de acolo. Am rămas foarte impresionat de voinţa politicienilor letoni. În mod deosebit, mi-a plăcut cum parlamentul leton a reuşit să evite o criză politică în 1999 prin alegerea unui preşedinte de compromis, a unei persoane neutre, practic neimplicată în politică. După mai multe încercări, parlamentul leton a ales-o pe Vaira Vīķe-Freiberga, care până în 1998 era profesoară la Universitatea din Montreal. Cu toate acestea, ea a reuşit să câştige simpatia poporului şi să fie aleasă pentru un al doilea termen. În timpul preşedinţiei ei Letonia a fost admisă ca membru al Uniunii Europene şi NATO.
Politicienii moldoveni însă nu sunt capabili să-şi depăşească propriile complexe şi interese. Sunt prea fricoşi ca să lase puterea în mâna unui om neutru, care ar putea să refuze să participe la intrigile şi jocurile lor murdare.

Citește interviul în întregime.