Andrei Lutenco

RAMA (Introducere)

În folclorul poporului nostru sintagma “a ieși” este urmată de varii terminații: a ieși din pene, din sărite, din pepeni, balamale, minți, țâțâni (sic!).  Ieri s-a incercat o nouă ieșire, de data aceasta din rămci (rame mici – n.a.). E vorba de rămcile Constituției.

DIAG RAMA (Opțiunile)

MELOD RAMA (De unde a pornit?)

În două cuvinte: trei parlamentari, în patru pagini, au cerut Curții Constituționale să fie de acord cu ei precum că (1) avem o criză constituțională de care se face vinovată regula alegerii Președintelui cu votul a 61 din deputații aleși și că (2) în ciuda acestui fapt, interpretând Legea Supremă, găsim și soluția – dacă nu alegem președintele cu 61 din prima îl alegem cu ½+1 din a doua, instituind noua majoritate (tălmăcită) printr-o lege organică, de procedură.

Simplificând:  există o problemă cu Constituția, la care există o soluție, care, deși nu este scrisă în Constituție, totuși se conține în ea! Minune!

Cum e posibil? Prin intermediul unei scamatorii juridice cunoscute ca interpretare funcțională (sau structurală). Aceasta vine să spună că, pentru a interpreta anumite prevederi ale legii, trebuie să o cetim nu ca pe o adunătură de reguli, ci ca pe un mecanism integru. Un mecanism cu roți dințate și scripeți, cu scop și funcții. Iar dacă, pentru ca mașinuța să meargă înainte nu ajunge un detaliu, acel detaliu trebuie neapărat să fie undeva, chiar dacă nu-l vedem. El va exista în mintea noastră a tuturor. (Pentru o pledoarie științifică la tema – din minutul 43).

- Așa e? a fost întrebată Curtea.

PILO RAMA (Unde s-a ajuns?)

- Nu! A tăiat instanța. Fiindcă ați ieșit din ramcă.

Imaginea umoristico-simbolică de mai sus este inspirată din discursul unuia din Cei 6 Cei mai mari juriști ai țării: „Dacă se conține în rămcile acestea a Constituției, nedepășind Constituția, dar anume în rămcile Constituției, dacă este văzut sau poate fi văzut răspuns la această întrebare…”. Dacă am incerca să traducem această secvență unui reprezentant al Comisiei de la Veneția probabil ne-am putea rezuma la: DO NOT THINK OUT OF THE BOX!

Cu alte cuvinte, Parlamentul nu poate institui o altă majoritate decât cea prevăzută în constituție (nici macar) in cazul dizolvarii multiple a Parlamentului. De ce? Fiindcă există principiul supremației constituției, care spune că o regulă constituțională (în cazul dat art. 78 (3)) e mai importantă ca oricare alt act legislativ și, respectiv nu poate fi contrazisă de o lege organică.

Iar dacă Constituția cere ceva expres și concret, intervenim noi, nu are sens să recurgem la o interpretare funcțională. Atunci când Constituția spune 61 din deputații aleși, atâta lucru știm – că nu zice 52 – ceea ce strămoșii noștri latini înfășurați în togi și discutând reguli de interpretare în vreun coliseum numeau laconic argumentum e contrario.   

PROG RAMA (Ce va fi?)

La ce se ne așteptăm în viitor? Din păcate această istorie nu are neapărat un happy-end – faptul că s-a renunțat la o soluție proastă nu rezolvă problema. Un lucru este cert – mingea este aruncată de pe terenul juridicului înapoi pe cel al politicului și soarta-i depinde de dibăcia jucătorilor din Parlament. Catastrofa nu s-a produs. Edificiul constituției și implicit, al statului rămâne neatins. Cutia pandorei nu a fost deschisă.

Ca Gioconda – Constituția ne zâmbește superior și misterios din ramca ei intactă, ademenindu-ne către noi și noi înterpretări.